VIP Magazine and the Story of „The Book of Whispers”

Poveste a familiei scriitorului si omului politic Varujan Vosganian, Cartea soaptelor este, in acelasi timp, romanul emotionant al destinului poporului armean. Daca, in anul 2009, volumul a primit titlul de “Cartea anului” in tara, in ultimii doi ani, Cartea soaptelor (pe care Varujan Vosganian a scris-o avand ca punct de plecare experientele si povestile celor de care a fost cel mai apropiat inca din copilarie) a intrat tot mai mult in atentia criticii internationale. Vosganian nu a publicat romanul decat dupa ce a iesit de la guvernare, unde a ocupat functia de ministru al economiei si finantelor. Una dintre provocarile pe care i le-am lansat a fost sa ne spuna daca alegerea lui de a face atat politica, precum si literatura este legata de caderile si inaltarile pe care unchii lui le-au cunoscut, asa cum le descrie chiar el, in paginile romanului.

Anul acesta a fost foarte provocator pentru dvs. Cartea soaptelor, volum foarte bine receptat de publicul roman, a fost tradus in mai multe limbi straine. Ati fost prezent la numeroase targuri de carte si evenimente. Va ganditi sa renuntati la politica pentru cariera de scriitor?
Marturisesc ca m-am gandit uneori la asta. Invers, niciodata, desi mai multe a sacrificat scriitorul din mine in favoarea omului politic decat omul politic in favoarea scriitorului. Chiar si Cartea soaptelor a avut de suferit, in aceasta privinta. Am decis sa nu o public atat timp cat am fost ministru. S-ar fi ancurcat lucrurile. As fi avut admiratori de ocazie, iar unii ar fi cumparat cartea din obligatie, ca sa nu mai vorbim de faptul ca adversarii mei ar fi devenit, poate, si adversarii cartii. Probabil ca renuntarea la politica va veni, la un moment dat, de la sine. Dar sa stiti ca singura nepotrivire antre politica si literatura este de timp. Din pacate, nu poti, in acelasi timp, sa tii discursuri si sa scrii. In ceea ce priveste actul de cultura in sine, e timpul ca si politica sa redevina parte a culturii romane, in sens larg, asa cum se mai intampla in secolul al XIX-lea sau chiar an secolul trecut, pana in perioada interbelica.

Ne marturisiti la ce lucrati acum, din punct de vedere literar?
Acum scriu un volum de poezii care se cheama Poemele mortilor ucisi. Acesta este o amara concluzie la intrebarea pe care am pus-o an zeci si zeci de intalniri prin tara: cunoasteti numele vreunui tanar ucis in timpul revolutiei din 1989? Asa cum vizualizati, inchizand ochii, chipul lui Gheorghe Doja sau al lui Tudor Vladimirescu, vizualizati chipul vreunui tanar omorat atunci? Cu exceptia a doua orase – si nici acolo prea convingator – raspunsul a fost, peste tot, “nu”. Va imaginati? Este un fel de a-i ucide a doua oara. Pregatesc notele pentru un nou roman, dar, pana atunci, ma “incalzesc” cu un volum de nuvele.

Ati absolvit Facultatea de Stiinte Economice, ati devenit un important om politic. A fost dorinta de a face literatura mai puternica?
Economia este, in fapt, cultura manageriala. Asadar, ca si politica, fiind o forma de comunicare, atunci cand este bine facuta devine act de cultura. De aceea nu vad contradictii intre a fi om politic, economist sau scriitor. De fapt, ati omis ceva. Eu sunt absolvent al Facultatii de Matematica, iar aceasta disciplina m-a ajutat foarte mult in incercarea mea de a intelege lumea si de a spune cate ceva despre asta.

Ati fost vreodata nevoit sa renuntati la pasiunea pentru literatura pentru a va implica in viata publica?
Poti sa faci mai multe lucruri deodata. Important este sa fii autentic in ceea ce faci. Eu conduc Uniunea Armenilor din Romania. Conduc, impreuna cu presedintele Nicolae Manolescu, Uniunea Scriitorilor; sunt unul dintre liderii PNL; am un birou parlamentar intr-un judet mare, in Iasi; am un program activ de prezente la seminarii, programe de radio si televiziune, in localitatile tarii; dar, daca traiesti autentic, cu intensitate, este timp pentru toate. Sa nu uit, trebuie sa-ti respecti corpul, sa-l hranesti mai ales energetic.
Serop Surian, unul dintre numele care au ramas an memoria literaturii.

Care au fost intalnirile care v-au impresionat cel mai mult in calatoriile pe care le-ati facut cu scopul lansarii cartii dvs. in strainatate
Va rog sa ne povestiti cateva momente emotionante, care v-au schimbat perspectiva asupra destinului cartii dvs.Cele mai impresionante sunt comentariile de presa si de pe bloguri. Despre Cartea soaptelor s-a scris in toate colturile lumii, din Argentina si California pana in Suedia. Dupa doi ani de la aparitie, puse cap la cap, comentariile despre carte (care are peste 500 de pagini) sunt de trei-patru ori mai lungi decat cartea insasi. In teritoriul lingvistic spaniol si in cel italian s-a scris mult. Mai toate marile cotidiene din America Latina si marile publicatii europene, de la El Pais pana la Coriere della sera, au evocat Cartea soaptelor. Cel mai mult insa m-au impresionat intalnirile cu urmasi ai eroilor cartii. In timpul conferintei tinute pe tema cartii la Biblioteca Nationala din Buenos Aires, un batran pe nume Surian mi-a multumit, in fata asistentei, spunand ca lectura romanului i-a produs marea mangaiere de a avea certitudinea ca numele tatalui sau, Serop Surian, victima a deportarilor an Siberia, nu va fi uitat.

S-a dovedit cartea dvs. un catalizator pentru armenii din diverse tari?
Cartea soaptelor a fost mentionata de, practic, toate agentiile de stiri armenesti din lume. Pe pagina web a genocidului armean, in variantele in limba spaniola si italiana, printre cartile de referinta privind genocidul armean, alaturi de Cele 40 de zile de pe Musa Dagh de Franz Werfel sau Jurnalul lui Hans Morgenthau, este mentionata si Cartea soaptelor. De altfel, in multe dintre locurile unde am avut prezentari ale cartii, cum ar fi Viena, Frankfurt, Torino, Mantova, Avignon, Madrid, Buenos Aires, Montevideo, ambasadorii Armeniei si sefii comunitatilor armene din tarile respective au fost prezenti.

Vi s-a spus, in cadrul vreunei intalniri, ca scenele care descriu genocidul armenilor din cartea dvs. sunt mult prea socante, ca ar fi trebuit sa interveniti si sa fiti mai liric, mai criptic?
Dimpotriva. Cei care s-au referit la paginile care, uneori, evoca cruzimi de neinchipuit au mentionat faptul ca autorul nu intervine, lasand faptele sa vorbeasca. Eu cred ca un roman nu trebuie sa traga concluzii. Scriitorul nu este nici procuror, nici judecator, ci martor. Judecator este cititorul. De aceea, poti spune ca fiecare carte se rescrie cu fiecare nou cititor.Romanul este, in multe dintre capitolele sale, un fel de poem an proza. Un plus de lirism ar fi fost excesiv. Volumul e si oarecum criptic, avand chei proprii de decriptare. Traducatorii spun ca e, din pricina asta, o carte greu de talmacit.

In Cartea soaptelor vorbiti foarte frumos, cu multe detalii, despre copilaria dvs. la Focsani, despre unchii dvs., care au povesti de viata fabuloase si care au dovedit ca se pot ridica deasupra destinului. Ne referim la episodul an care un unchi de-al dvs. culege nuci din gradina fostei lui fabrici nationalizate, pe care urma sa le vanda, dar sunt si multe altele. Credeti ca ati pastrat si dvs. aceasta vointa?
Da, iar dovada sta faptul ca, dupa ce tata a vandut casa parinteasca, m-am hotarat sa o rascumpar pana nu o demoleaza cineva si sa facem acolo un fel de Casa a soaptelor, un muzeu al eroilor cartii, mai ales ca sunt persoane care se intereseaza de locurile pe care le descrie romanul, iar unele chiar au cerut sa viziteze casa, care acum este pustie.

Ce a avut copilaria dvs. in plus fata de cea a altor copii?
A fost a mea.

S-a intamplat sa va folositi de fictiune pentru a descrie aceste amintiri? In ce context?
Cartea soaptelor nu este un volum numai despre armeni, ci si o carte despre romani, evrei si alte neamuri. De fapt, fiecare loc, fiecare timp, fiecare popor are o carte a soaptelor proprie. Trebuie doar sa o povesteasca cineva. De pilda, povestea despre masacrul de la Vadu Rosca apartine istoriei romanilor. Cand, in decembrie, la Focsani, au fost comemorate victimele revoltei din 1959, la acea intrunire s-au citit pagini din Cartea soaptelor. Ele au fost publicate apoi in ziarul local, ca aducere aminte. Personajele si faptele din Cartea soaptelor sunt adevarate. Ba chiar, pentru a se convinge, Joaquin Garrigos, traducatorul spaniol, a mers la cimitirul armenesc din Focsani, cu cartea in mana, pentru a identifica mormintele eroilor cartii. Le-a gasit pe toate. In acelasi timp insa, Cartea soaptelor este si fictiune. Ceea ce duce realitatea an fictiune este capacitatea artei de a decripta simbolurile.