„Rasfoind” blogurile: toateblogurile.ro

Cartea şoaptelor 

Posted by joenegut on Noiembrie 25, 2009

În dimineaţa asta am mare poftă de scris. Am să scriu despre o carte deosebită, dar nu numai. “Cartea şoaptelor” mi-a fost recomandată de revista Dilema Veche, şi nu mi-a înşelat aşteptările. Nu am încheiat-o încă, dar anumite lucruri mă fac să scriu despre ea. Autorul este Varujan Vosganian care reuşeşte să nu numai un om politic important, dar şi un scriitor deosebit. Este o carte despre armenii din România şi nu numai. Autorul reuşeşte să scrie despre rezistenţa din munţi împotriva comunismului, despre răscoala locuitorilor din Vadu Roşca, localitate apropiată de Focşaniul natal al scriitorului. Este emoţionantă şi tragică rezistenţa sătenilor din localitatea vrânceană,   reprimată cu tancurile conduse de personajul care va face istorie tragică, încheiată cu baia de sânge ocazionată de prăbuşirea comunismului. Represiunea de la Vadu Roşca a fost condusă de Nicolae Ceauşescu.   

Dar de departe episodul care ocupă central paginile cărţii este genocidul armenilor. Armenii au vechi rădăcini în ţările române fiind amintiţi hrisoave de pe vremea lui Alexandru cel Bun în Moldova secolului al XV-lea. Vosganian îşi trage rădăcinile din armenii fugiţi de represiunea otomană din 1915. Evocarea acestui episod m-a pus pe gânduri. Oare ce i-a făcut pe turci să-i omoare pe armenii care populau masiv estul Turciei de azi? Altă naţie oropsită în Europa erau evrei, ei erau vinovaţii de serviciu, având altă religie. Să fie oare doar o chestiune religioasă cu armenii creştini, sau erau alte resorturi. Aparent armenii n-au avut probleme în Imperiul turcesc până când asupra revolutului Imperiu se profilau zorii modernizării. Explicaţia probabilă este incredibila pricepere a armenilor în domeniul afacerilor, a negustoriei, care concura natural capacitatea noii burghezii turce. Asupra lor se dezlănţuie o represiune incredibilă. Apele Eufratului se umplu de cadavrele lor, precum era plin Nistrul de cadavrele evreilor alungaţi în Transnistria, după spusele unui coleg, al cărui tată a avut onoarea să recunoască acest lucru. Pentru că şi noi ne facem a uita participarea tragică la genocidul evreiesc din al doilea război mondial.  Şi depun şi eu mărturia din lectura cărţii editorului Georgescu Delafras  Cugetarea despre antisemitismul românesc interbelic. Un personaj la acestei cărţi spune că epuizându-se problematica evreimii se va ocupa de armeni. Iată cum se face legătura şi cu armenii care, în pofida creştinismului lor, trebuiau diabolizaţi.

Pentru că este foarte simplu să te aşezi în confortul apartenenţei majoritare. Şi n-am să-l uit nici pe cel care carichează în fruntea statului pe dacul coborâtor din Columnă, cum se exprima un poet, pe preşedintele Băsescu, care în lipsa altui argument politic îl categorisea pe autorul Cărţii şoaptelor de armean rău. Iată că acesta, în pofida apartenenţei minoritare, a reuşit o carieră politică foarte respectată. Şi suntem pe cale să punem în fruntea unui viitor guvern un alt minoritar pe sasul Johannis. Am observat fiind din zona respectivă după rădăcinile materne că se caută saşi, din ăia care au mai rămas, să fie puşi la primărie.  Şi este un prilej de satisfacţie şi mândrie.

Rândurile acestea nu erau scrise dacă aseară n-aş fi fost martorul implicat al unui incident. Într-o dezbatere publică, un fost deţinut politic în focul argumentaţiei a folosit în scop de blam cuvântul evrei. Poate n-aş fi reacţionat aşa de vehement, dacă n-aş fi fost  sensibilizat de tragedia genocidului armenesc din cartea lui Vosganian. Aşa că i-am tăiat scurt vorba respectivului spunându-i că ăia care l-au chinuit erau comunişti, securişti, nu evrei, ţigani sau uite armeni. La mină panicată a unui cunoscut am spus: sunt filosemit şi ţin cu Izraelul.  Tipul după incident m-a întrebat dacă sunt cumva evreu, şi m-a apucat un râs homeric pentru că argumentele în sprijinul acestei supoziţii  erau că port permanent ochelari şi am barbă, cam albită acum.

M-am lovit în multe conversaţii private de antisemitismul rezidual, de care nu putem scăpa într-o ţară care a pierdut cam toţi evreii. Este probabilă şi tentaţia conspiraţionistă de care suferă românii în general şi în care evreii sunt vinovaţii de serviciu (cât de sugestiv e cuvântul scapegoat în englezeşte, capara vecinului  pe româneşte -ţap ispăşitor, corectat la sugestia unei prietene). Ştiu cât m-a întristat acum 37 de ani când am citit la Biblioteca americană pe John Updike. Îl iubeam pe acest autor care-mi deschisese ochii pentru Vermeer, declarat cel mai mare pictor de către însuşi Salvator Dali. Şi Updike relata despre vizita în România lui ‘68 , a lui Ceaşescu de la începuturi, vorbind ca despre cea mai antisemită ţară din estul Europei.  Vorbele lui Updike m-au durut şi am căutat argumente contra. Dar uite că evreii, adevărat cam mulţi la începuturile comunismului românesc postbelic, au încă parte de blam. Că erau destui o relatează şi venerabilul Gheorghe Brătescu, om de stânga şi român etnic promovat pentru acest motiv. Am avut surpriza să aflu din relatările sale despre numele unor scriitori şi persoane publice comuniste că erau românizate, probabil şi din motive de antisemitism.

Nu este de loc plăcut să discuţii despre astfel de probleme, despre condiţia de minoritar s-a exprimat şi Salman Rushdie într-un interviu luat în Adevărul de azi 25 noiembrie 2009 . Eu n-o fac nici din făţărnicie, nici din vreun interes. Pur şi simplu că este anormal să te exprimi public în astfel de probleme într-o ţară care are o zi specială comemorării Holocaustului.

Textul se gaseste pe adresa http://joenegut.toateblogurile.ro/page/2/