Ricouer afirma că istoria are nevoie de memorie pentru a evita uitarea crimelor, a victimelor, a căror suferinţă plânge mai puţin după răzbunare şi mai mult după naraţiune. Scriitorul Varujan Vosganian a reuşit ca, prin Cartea Şoaptelor (Editura Polirom, 2009), să ne re-amintească de datoria pe care o avem ca participanţi la istorie, datoria de a transforma memoria în naraţiune. Scriitorul Varujan Vosganian pare că vrea să ne demonstreze că memoria nu este numai individuală...
Pînă la „caseta” cu trei cărţi de poezie din 2005, Varujan Vosganian tipărise alte două volume de poeme, Şamanul albastru (1994) şi Ochiul cel alb al reginei (2001), precum şi o carte de nuvele, Statuia comandorului (1994). Om politic de primă linie, ministru, poetul şi prozatorul au putut părea nişte „excentrici”, iar literatura lor un fel de „ocupaţie de duminică”, un „violon d'Ingres”. Apariţia, în 2005, a celor trei cărţi, dar, mai ales, a romanului Carte...
Enkomion şi reproş, şoptite :
Varujan VOSGANIAN
Din fugare sau răzleţite lecturi, mai degrabă semănând cu lecturarea Drumului cu paşii, Varujan mi-a prilejuit, cu ani în urmă, acea tresărire de a da bineţe cuiva ştiut de undeva…starea stranie că te întâlneşti, pe inverse cărări, cu tine însuţi, într-o altă ipostază… Poate sună cumva exaltat, – noi exaltăm lucrurile! – ori altcumva….însă eu, încă de la primele lecturi din alţii (…), am resimţit...
Suttogások könyve
Kolozsvár - A kolozsvári Lucian Blaga Egyetemi Könyvtárban mutatták be nagyszámú érdeklődő jelenlétében Varujan Vosganian POLIROM kiadónál megjelent Cartea şoaptelor (Suttogások könyve) című könyvét.
Irina Petraş a Romániai Írószövetség kolozsvári fiókjának elnöke, Ovidiu Pecican a Babeş- Bolyai Tudományegyetem tanára, Adrian Popescu egyetemi tanár- műkritikus, Doina Cetea költő méltatták a regényt. A könyv fedőlapja R...
Aura Christi considera “Cartea soaptelor” una dintre capodoperele romanului romanesc postbelic
In articolul “Casa Monteoru si literatura romana vie” aparut in ultimul numar al revistei “Contemporanul – Ideea europeana” , Aura Christi face, printre altele, o evaluare a valorilor literare romanesti postbelice. In ce priveste romanul, Aura Christi considera “Cartea soaptelor” una dintre capodoperele literare postbelice, “o constructie epica de prim nivel”. Iata acest fragme...
Noua carte semnată de Varujan Vosganian (Cartea şoaptelor, Editura Polirom, 2009) nu este un roman propriu-zis. Având în vedere multitudinea de povestiri în legătură cu persoanele/ personalităţile evocate în cele 12 capitole, se poate vorbi mai curând de o cronică de familie, povestită pe baza amintirilor stârnite de fotografiile ce imortalizează aceste „personaje” de poveste – aşa cum le socoteşte autorul.
Cronica se subsumează însă unui letopiseţ al neamului a...