Varujan Vosganian a lansat traducerea franceză a romanului "Cartea şoaptelor", realizată cu sprijinul ICR. La invitaţia ICR Bruxelles, scriitorul român a susţinut sâmbătă, 9 martie, o dezbatere cu romancierul spaniol de origine cubaneză Abilio Estevez (foto), premiat pentru cea mai bună carte străină apărută în Franţa în anul 2000. Moderatorul discuţiei pe tema rănilor istoriei a fost regizorul belgian Jose Luis Penafuerte, distins cu premiul Magritte pentru documentarul C...
Blogul Mirabilissemper reia cateva citate din "Cartea soaptelor" in care se vorbeste despre moarte. Iata selectia realizata:
“oamenii se tem de moarte, tocmai pentru că e adevărată.”
” Omul neînsufleţit, purtând până atunci o viaţă măruntă, neobservată, îşi are clipa lui de glorie. Văduvele fac astfel încât înmormântarea să fie pentru unii chiar lucrul cel mai important, fie şi ultimul, din viaţa lor. Purtat în dric, pentru cei cu bani mai mulţi, ori în cami...
Venerabilul presedinte de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus este unul dintre cititorii entuziasti ai "Cartii soaptelor". Dar nu este singurul din familie care a tinut sa ne exprime admiratia sa. Distinsa sa sotie, doamna Viorica Ionescu Quintus este, de asemenea, o cititoare si o admiratoare a romanului. In fotografie: Viorica si Mircea Ionescu Quintus, impreuna cu presedintele fondator al PNL, Radu Campeanu, si presedintele Senatului PNL, Dinu Zamfirescu.
O carte impresionantă
Hedi S. Simon
Astăzi am terminat de citit ,,Cartea şoaptelor,,semnată de domnul
Varujan Voscganian .O carte impresionantă ,tristă şi
îngrijorătoare.Consider că am comis un act de curaj,citind
conştiincios,pagină după pagină acest volum de 521 de pagini.În nici un caz nu intenţionez să scriu o recenzie a acestei cărţi dureroase ,
deoarece nu mă simt în stare să duc până la capăt o asemenea sarcină
.Din mai multe motive,pe care voi încerca ...
Bogdan Ficeac, jurnalist si cunoscut om de televiziune, gaseste "Cartea soaptelor" drept extraordinara. Ii multumim si il primim in Clubul cititorilor nostri.