Archives- Carmen Ardelean and Caiete Silvane Literary Magazine- The Book of Whispers is a „trade mark”

…la apolinic

Carmen ARDELEAN

Pentru „devoratorul” de evenimente culturale de anvergură, o lansare de carte ce poartă semnătura Varujan Vosganian intră în categoria „marcă înregistrată”. Evenimentul găzduit de Sala „Avram Iancu” a Primăriei Zalău, chiar fără un intermezzo muzical ce a devenit tradiţie, a fost un simpozion al ideilor.
Personal, fac parte din categoria celor care aşteaptă cu egală emoţie lectura publică şi intervenţia autorului, clasicul discurs, mai mult sau mai puţin emoţiona(n)t, mai mult sau mai puţin spontan ori elaborat. Trebuie să mărturisesc, fără intenţia de a ofensa, că nici discursul cunoscutului Nicolae Manolescu, nici cel al distinsului Eugen Simion, al contemporanilor Buzura sau Cărtărescu nu mi-au amintit de celebrele discursuri ale lui Rebreanu sau Blaga, rostite la intrarea în Academia Română, cum a făcut-o discursul celui care, prezent în emisiuni televizate, pare doar un iscusit orator politic .
Varujan Vosganian nu şi-a propus nici să laude ţăranul român, nici să elogieze satul românesc, asemenea celor doi interbelici. Intervenţia Domniei Sale a fost mai mult decât un simplu discurs : a fost o declamaţie. O excepţională lecţie de istorie a românilor şi a „mai multor neamuri”, de istorie a mentalităţilor, o lecţie de antropologie, de cultură, de filozofie a existenţei noastre s-a predat la Zalău unui auditoriu care a trăit stări contradictorii, a fost absorbit de ţesătura perfectă a frazelor, de cursivitatea discursului şi copleşit de empatia resimţită în preajma autorului „Cărţii şoaptelor”.
Am fost cu toţii, preţ de câteva zeci de minute, discipolii celui care a înţeles că, în acest secol XXI care „s-a născut bătrân”, singura noastră şansă de salvare ca naţiune ar fi un amplu proiect naţional, „ Reîntoarcerea la cultură”, căci „societăţile se legitimează nu prin armate, ci prin oamenii de cultură”, iar „adevărata istorie a omenirii e, de fapt, istoria ideilor”.
Ceea ce lipseşte profund poporului român, aşa cum afirma autorul, este o „ Carte a şoaptelor”, a mărturisirilor, a confesiunilor, o carte sub semnul sincerităţii eliberate de orgoliu, care să ne permită să depăşim perioada aceasta de tranziţie care nu e politică sau socială, ci, mai degrabă, una culturală, identitară. Căci „ noi, românii, trăim o criză de sens”, iar nevoia revenirii la adevăratele valori care ne configurează ca naţie – cultura, mai ales folclorul – devine indispensabilă depăşirii acestui stadiu în care ne aflăm, acela al „rătăcirii”, al „ exodului interior”.
Dând „cezarului ce e al cezarului”, Varujan Vosganian nu şi-a intersectat decât simbolic discursul cu acela al antevorbitorilor săi: Daniel Săuca şi Adrian Popescu. Cu rol de „captatio benevolentiae”, picant şi, totodată, înfricoşător de premonitoriu, a fost un adagio biografic venit după prezentarea făcută de directorul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, Daniel Săuca: nu doar data naşterii e simbolică, ci şi ora, căci, la ora 14 coincide cu momentul retragerii trupelor Armatei Roşii din România.
Amplei şi pertinentei prezentări a volumului, realizate de apreciatul critic şi poet clujean, din care nu au lipsit referiri la toposurile simbolice, la aspectele stilistice, la „fiinţele de hârtie” care stăpânesc romanul, autorul nu i-a adăugat decât o idee care sintetizează admirabil esenţa cărţii şi care o recomandă ca lectură obligatorie: „personajul colectiv al romanului e secolul XX”.
Elegante şi echilibrate au fost şi răspunsurile acordate publicului zălăuan, chiar dacă întrebările au fost, în mare parte, relativ incomode. Dezaprobând deciziile Uniunii Scriitorilor, filiala Sibiu, cu privire la „cazul Adrian Suciu”, declarându-se susţinător convins al dreptului la libera exprimare, Varujan Vosganian a oscilat mai apoi între registrul ironic şi sobrietate, când a fost vorba de identificarea cu una din trei ipostaze: om de cultură, economist şi politician. Răspunsul, rostit atât de simplu, a contrariat : într-un secol al vitezei, al superficialităţii şi al încetăţenitului rabat de la calitate, Varujan Vosganian crede că „Există timp pentru toate”, că, oricât de paradoxal ar părea, politica, economia şi cultura sunt forme superioare de comunicare, intersectându-se în cele mai nebănuite forme.
Ce mi s-a părut însă admirabil a fost imaginea perfect complementară a celor două universuri în care vieţuieşte autorul: unul tributar realităţii, în care îşi recunoştea, cu sarcasm, efemeritatea („Dacă nu eram ministru, era o buluceală pentru postul acela…”) şi unul transcendental, sublim, al Creatorului, în care trăieşte având certitudinea unicităţii destinului, a posturii inviolabile şi irepetabile: „Dacă un poet nu-şi scrie poeziile, nu i le va scrie nimeni…”.
Carmen ARDELEAN

http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=1450