http://cronicariu.ro/cartea-soaptelor/

December 27, 2012

Posted by Intuneric

Varujan Vosganian (2009)
Dacă răsfoieşti manualele de istorie (cel puţin pe alea din anii mei de generală şi de liceu – că acum au devenit alternative: şi manualele, şi istoria), e foarte probabil să ajungi la concluzia că marele neajuns al existenţei românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic îl reprezintă chiar poziţionarea “strategică”, atât de pomenită astăzi, mai ales în contextul filoamerican al NATO. Fiind aici unde suntem, de-a lungul timpului am stârnit interesul nu tocmai platonic al turcilor, tătarilor, habsburgilor, germanilor, ruşilor…

Dar după ce parcurgi din scoarţă-n scoarţă un volum precum Cartea şoaptelor a lui Varujan Vosganian, înţelegi că ăsta e, de fapt, marele atu al românilor: în ciuda diferitelor ocupaţii, au avut mereu un teritoriu stabil în care românismul să existe. Alţii n-au fost atât de norocoşi.

Cele aproape 500 de pagini ale Cărţii şoaptelor sunt, în fapt, doar o altă filă dintre cele prea multe, prea sângeroase şi prea puţin cunoscute ale secolului 20 – unul marcat de epurări etnice, unul în care “Dumnezeu a cam uitat de rânduiala lumii”. Încadrându-l în rama fermecătoare a străduţei armeneşti din Focşaniul anilor 1950, unde copilul Varujan Vosganian creşte printre aburii cafelei proaspăt prăjite şi miresmele din cămara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele şi fotografiile bunicului Garabet, romanul prezintă tabloul tulburător al genocidului din 1915 împotriva armenilor, drama convoaielor de exilaţi din deşertul Deir-ez-Zor – într-un cuvânt trauma unui popor dezrădăcinat şi prigonit de turci, ruşi bolşevici şi români comunişti.

Deşi eroii lui Varujan Vosganian se intersectează cu personaje-reper precum Nicolae Iorga (la apusul vieţii sale) sau Nicolae Ceauşescu (într-un moment de început, când încă nu ajunsese să personifice comunismul, ci doar făcea parte din mecanismele de represiune ale acestuia), cartea nu este una de istorie, căci istoria este scrisă de învingători, ci o poveste a celor pe care aşa-zişii învingători îi consideră învinşi – reconstruită din amintirile supravieţuitorilor sau din mărturiile celor cărora nu le-a supravieţuit decât amintirea. În Cartea şoaptelor, anii şi datele precise aproape că nici nu contează; ele au doar rolul de a înlănţui logic nişte întâmplări în care prim-planul aparţine dramelor individuale şi colective.

După cum mărturiseşte chiar autorul, rolul său este doar de a înregistra şi reda vocile diverselor personaje – unele cu nume de un pitoresc aparte: bunicii Setrak şi Arşaluis, Garabet şi Armenuhi, unchiul Sahag Şeitanian, mătuşa Haigui şi alţii. Însă marele merit al lui Varujan Vosganian este de a transpune durerea unui neam în cuvinte de o sensibilitate răvăşitoare.

Romanul “Cartea şoaptelor” a primit premiul “Cartea anului 2009″ al revistei “România literară”, distincţie ce răzbate din fiecare pagină. Vi-l recomand cu toată căldura.

Foto: Biserica armeana din Deir-ez-Zor (interior)