Dacă mă întrebaţi, vă spun că Vosganian are faţă de om antipatic. Dacă îl priviţi însă ca şi scriitor e al dracului de simpatic. A scris un roman distins cu premiul “cea mai bună carte a anului 2009” de către “România literară”. Pe drept. Omul a scris un roman peste “Un veac de singurătate” a lui Marquez şi la nivelul lui Vargas Llosa în “Războiul sfârşitului lumii”. Nu îl cunosc aşa că nu îi fac PR. Dar dacă, redusă la preţ, cartea a ajuns să coste 19 lei şi mai e şi cît o cărămidă, zic să o cumpăraţi. Şi, desigur, să o citiţi. Chiar şi de două ori.
de Petre Bădică
Pentru că părinţii mei nu au murit, eu nu m-am născut pe de-a întregul scrie Vosganian în prima pagină din “Cartea şoaptelor”. Primă pagină pe care, credeţi-mă o aşez în top 5 al celor mai bune prime pagini pe care le-am citit în viaţa asta.
Romanul se scrie din amintirile copilului Vosganian (da, Varajuan a fost şi copil nu s-a născut direct ditamai ministrul) care “creste printre aburii cafelei proaspat prajite si miresmele din camara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele si fotografiile bunicului Garabet. Batranii armeni ai copilariei autorului nu au insa de istorisit intamplari delectabile, ci fapte de-a dreptul rascoli-toare. Povestind, ei incearca sa se despovareze de o trauma – a lor, dar si a intregului secol XX. Istoria genocidului din 1915 impotriva armenilor, istoria convoaielor interminabile de surghiuniti in Cercurile Mortii, in desertul Deir-ez-Zor, istoria armenilor care au luat drumul exilului isi afla in aceste pagini o ilustrare cu adevarat ravasitoare” (am citat din corecta prezentare făcută cărţii de Polirom, editura unde a apărut scrierea).

vinsieu.ro
Eu am citit cartea asta cu o mare bucurie. Fără să mă gândesc că va trebui să scriu o cronică despre ea. De aceea, îmi e prea proaspătă în minte ca să mi-o amintesc pe de-a întregul.
RECOMANDARE. Dacă simpatizaţi cu alt partid decât cel liberal şi nu vă puteţi scoate din cap imaginea de politician a lui Varujan Vosganian, citiţi cartea când PNL nu va mai fi la putere.