Yerevan: New events related to „The Book of Whispers”
In timpul vizitei domnului Varujan Vosganian în Armenia prilejuită de Conferința Panarmeană a Politologilor și Specialiștilor în domeniul Relațiilor Internaționale, pe 19 noiembrie, la ora 14.00, în incinta Universității de Stat din Erevan, la Facultatea de Filologie vor avea loc dezbateri pe marginea romanului lui Varujan Vosganian Cartea Șoaptelor. La acest eveniment vor fi prezenți Dl. Levon Ananian, președintele Uniunii Scriitorilor a Armeniei, Dl. Aram Simonian, rectorul Universității de Stat din Erevan, precum și membrii corpului profesoral și studenți.
În ziua următoare, pe 20 noiembrie, la ora 13.00, la sediul Uniunii Scriitorilor a Armeniei va avea loc prezentarea versiunii în limba armeană a romanului Cartea Șoaptelor. La acest eveniment vor participa înalți oficiali din cadrul Ministerului Diasporei și Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Armenia, scriitori, critici literari, cineaști și alți reprezentanți ai societății culturale armene.
Traducerea romanul Cartea Șoaptelor a fost realizată cu participarea autorului fiind astfel considerat un al doilea original.