Actualitatea Magazin.com: „The Book of Whispers”, a Book of an Inestimable Value
Cartea “Il libro dei sussurri”( “Cartea şoaptelor”) de Varujan Vosganian, publicatǎ de editura Keller, 2011, ȋn traducerea lui Anita.N. Bernacchia, a fost prezentatǎ sâmbătă, 10 martie 2012, la Biblioteca – Accademia di Romania (Roma)
Ȋntr-un spațiu cu o acusticǎ minunatǎ şi într-o atmosferă destinsă și interactivă au fost lecturate fragmente sugestive din carte. Au luat cuvântul: Varujan Vosganian (scriitor), Mihai Bărbulescu, (director, Accademia di Romania), Anita Bernacchia (traducător), Corrado Bologna (Univ. Roma Tre), Roberto Keller (editura Keller). La prezentarea cărții a fost prezent domnul ambasador Rǎzvan Rusu precum şi numeroase persoane interesate de culturǎ – români, armeni şi italieni.
Varujan Vosganian s-a născut la data de 25 iulie 1958, în Craiova, într-o familie de etnie armeană. Este scriitor, om politic, economist, matematician, profesor universitar. A fost ministru al economiei, în prezent este preşedinte al Uniunii Armenilor din România şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Actualmente este membru al Parlamentului României, în calitate de senator. Printre operele sale amintim trei volume de poezie: Șamanul Albastru, Ochiul alb al reginei, Iisus cu o mie de braţe.
Romanul “Cartea şoaptelor” a fost tradus în numeroase limbi şi a avut un mare succes ȋncǎ de la apariţie. Este cartea româneascǎ cea mai vândutǎ din ultimii zece ani şi a primit numeroase premii, printre care: Premiul “Cartea anului”, al revistei «România literara», Premiul „Mihail Sadoveanu” pentru proză, al revistei «Viaţa Românească», Premiul pentru prozǎ şi Premiul cititorilor revistei «Observator Cultural», Premiul revistei «Convorbiri literare», Premiul BestSeller al Târgului de carte „Librex” din Iaşi şi Premiul pentru proză al revistei spaniole «Niram Art».
“Cartea şoaptelor” reprezintǎ debutul lui Varujan Vosganian ca romancier. Acest roman este un mare tribut adus poporului armean şi tuturor celor care au reuşit să supravieţuiască comunismului şi tragediilor secolului XX. Autorul a fǎcut o analizǎ profundǎ şi plinǎ de substanţǎ a acelor timpuri şi este fie participant direct, fie martor al ȋntâmplǎrilor descrise. Copilǎria lui ȋnseamnǎ mahalaua, bunicii şi oamenii din jurul lor, ritualurile – cum este ritualul cafelei, parfumul ei a rǎmas viu ȋn memoria scriitorului aşa cum el spune: „dintre toate simţurile, mirosul este cel mai încărcat de memorie“. Portretul bunicului Garabet este conturat cu mare duioşie şi recunoştinţǎ. Paginile cărţii sunt memorabile prin forţa descrierilor, prin profunzimea trǎirilor, a gândurilor şi a sentimentelor şi prin caracterizǎrile pǎtrunzǎtoare şi tulburǎtoare ale personajelor. Din paginile ei reiese obiectivitatea autorului faţǎ de evenimente. Cartea cuprinde numeroase mǎrturii cutremurǎtoare, ilustrate de adevǎrul istoric. Ea descrie în mod realist momentele zbuciumate şi traumele suferite de oameni ȋn timpul genocidului din 1915 împotriva armenilor şi a celor care au luat drumul exilului .
Toatǎ durerea ȋnduratǎ de aceşti oameni s-a transformat ȋn şoapte amestecate cu lacrimi, tǎcerea reprezintă plângerea lor dincolo de timp: „Nu este adevǎrat ȋnsǎ cǎ oamenii nu plângeau. Numai cǎ plângeau altfel. Cei care mai aveau puterea de a sta aşezaţi se legǎnau, ceilalţi plângeau cu ochii larg deschişi cǎtre cer. Dar plânsul era un fel de geamǎt neȋntrerupt, cu voce joasǎ, care, repetat de mii de piepturi, se auzea ca un ison.” (p. 366).
“Cartea şoaptelor” este o carte de o inestimabilǎ valoare, care trebuie citită cu luare aminte şi cu inima deschisǎ. O carte care transmite povestea ei pentru a nu fi niciodatǎ uitată.
de Alina Breje
http://www.actualitatea.it/cultural/10-debut-cartea-%C5%9Foaptelor.html