Cristi Irimia and www.vechimoravuri.ro: Vosganian, the Perfect Story-Teller
Am publicat, pana acum, prea putin despre “Cartea soaptelor”, un roman de suflet scris de Varujan Vosganian si lansat, de curand, in sala Teatrului Pastia. In realitate, Vosganian n-a scris… el a… soptit litera dupa litera, iar aerul pe care bunicul sau, Garabet, il percepea ca nimeni altul, a luat cuvintele si le-a asezat intr-o ordine de pe urma careia armenii de astazi sa nu sufere prea tare, dar nici… sa uite cat au indurat predecesorii lor!
“Cartea soaptelor” nu poate fi povestita… pentru ca s-ar risipi tot farmecul ei. Ea trebuie citita, fiind, de departe, o marturie pe cat de sensibila, pe atat rascolitoare! Si nu e vorba doar de poporul armean – analogii se pot face oricand – pentru ca au existat atatea popoare ce au trecut prin crudul “inel” al istoriei, cu la fel de multe episoade dramatice.
Redam astazi, cu promisiunea ca vom reveni, cateva pasaje in care autorul descrie ce au facut prima data evreii, cand au venit la Focsani, oras in care si-a petrecut copilaria Varujan Vosganian:
“Pe la sfarsitul veacului al nouasprezecelea, impinsi dinspre rasarit si incurajati de legi mai primitoare, au venit si negustorii evrei, care au impanzit Strada Mare (n. r. – a Unirii, din Focsani). Ei au inceput sa vanda o marfa cu totul neobisnuita, pe care pana atunci nimeni nu se gandise s-o aseze pe tarabe: timpul. Negutatorii de timp nu aveau rafturi, vitrinele lor erau neprimitoare, pe jumatate acoperite cu obloane, locul era intunecat si tejghelele inguste. Suficiente insa pentru a stivui aceasta marfa imaginara, care isi gasise, intr-un oras aflat pana atunci in afara timpului, numerosi musterii. (…)
Nu foloseau cantare si greutati, timpul fiecaruia se scria in paginile ingalbenite ale catastifelor. Cel care venea sa cumpere timp afla mai tarziu pretul. Pe masura ce consuma ceea ce cumparase, adica ragazul, linistea aparenta se preschimba in neliniste, lipsa de griji in ingrijorare. Acesta era primul pret pe care il platea. Timpul se dovedea intotdeauna o marfa mai scumpa decat parea la prima vedere (…)
Si pentru ca, numit ca atare, timpul nu e al oamenilor si, asa cum nu poti vinde noapte, vant ori lumina, nu poti vinde nici timp, negustorii ii dadusera un alt nume: dobanda. Cu cat iti trebuia mai mult timp, cu atat dobanda era mai mare”.
Iata, asadar, cat de maiastra este arta lui Vosganian de a da o “definitie literara” camatariei…”
Adresa :
Foto: Strada Mare din Focsani, cu magazinele evreiesti.
