Benny Zipper in Haaretz: „The Book of Whispers made Sensation in Romania!”
Cotidianul HAARETZ din 01/04/2011 dedica un comentariu aparitiei numarului omagial din revista Moznaim dedicat literaturii romane. In acest text gasim trimiteri elogioase la adresa „Cartii soaptelor”
„POEZIE FĂRĂ APARATURA DE AMPLIFICARE
JURNAL
de Benny Zipper
Moznaim, literatură universală: număr special dedicat literaturii române cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la căderea comunismului în România, numărul 4, volumul 84, editoare invitată: Riri Sylvia Manor. Editori: Aviv Ikroni, Menachem M. Polak. Editura Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Ebraică, 65 de pagini.
România a oferit lumii câţiva dintre marii reprezentanţi ai modernismului, fără de care istoria culturii contemporane ar fi fost greu de imaginat: Tristan Tzara, fondatorul dadaismului; Eugene Ionesco, părintele teatrului absurd; filosoful Emil Cioran, inovatorul neo-conservatorismului şi al pesimismului filosofic şi Mircea Eliade, unul dintre întemeietorii istoriei religiilor. Cu doi ani în urmă, scriitoarea româno-germană Herta Müller a câştigat Premiul Nobel pentru literatură. Dintr-un oarecare motiv, toate astea nu sunt încă suficiente să-i convingă pe israelieni să renunţe la stereotipurile urâte care le sunt atribuite aici românilor, poate şi din cauza câtorva sezoane ale acelui tip de divertisment ieftin, care, în cadrul reprezentaţiilor sale vulgare, a creat şi personajul „românului” ridicol.
În ciuda dificultăţilor întâmpinate, revista Moznaim a publicat un număr dedicat noii literaturi române, în traducere ebraică. Cea care s-a luptat cu obstacolele cu eroism a fost poeta (şi specialista în oftalmologie) Riri Sylvia Manor, care de ani de zile are legaturi personale cu cei mai de seama poeţi români. În primele pagini ale revistei Manor este fotografiată cu Marin Sorescu, un poet excelent, cu ale cărui poezii, în traducere engleză, m-am întâlnit în urmă cu aproape zece ani. Poeziile lui Sorescu nu au mai puţină forţă decât cele ale polonezilor Czesław Miłosz sau Zbigniew Herbert. Doar că a avut ghinionul să nu aibă un traducător în limba ebraică de calibrul lui David Weinfeld.
Răsfoiesc revista şi îmi vin în minte amintiri îndepărtate. Când studiam literatură franceză la universitate, la începutul anilor 70, l-am cunoscut pe Beniamin Segal, poet avangardist de limbă ebraică, de origine română, care însă între timp a dispărut de sub cerul literaturii. El mi-a arătat drumul către poeziile lui Nichita Stănescu, poet avangardist şi “provocator” intrat în legendă. Lui îi este dedicată, iată, o pagină în această revistă.
România este – şi a fost şi în perioada celei mai întunecate dictaturi – o ţară a poeziei. Am vizitat România spre finalul dictaturii lui Ceauşescu, când oraşul era înfometat şi curentul electric venea doar la 9 şi jumătate seara; serile de poezie erau una dintre cele mai frecvente modalităţi de distracţie. Serile acestea aveau loc în săli de teatru neîncălzite, slab iluminate, fără amplificarea sunetului – dar aveau loc.
Din proza românească modernă este inclus în revistă şi un fragment dintr-un roman care a făcut vâlvă în România: „Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian – până nu demult ministru de finanţe al României; romanul povesteşte istoria genocidului armean în estul Turciei, aşa cum i-a fost povestit acestuia în copilărie de diverşi membri ai familiei, supravieţuitori ai genocidului, care şi-au găsit apoi azil în România. „Cartea şoaptelor” a devenit best seller în România imediat după publicare, iar în Israel urmează să fie publicată în traducerea lui Anny Shilon, la Editura Sifriat HaPoalim.”
traducere din limba ebraică: Gabriela Ştefan
Forma originala poate fi gasita la adresa:
