Amalia Istrate:” I cried over the Pages of „The Book of Whispers!””
“Mai importanta decat moartea este memoria.”
”E o mare responsabilitate sa traiesti pe pamantul acesta mai mult decat Iisus Christos, spunea bunicul. Trebuie sa ai argumente puternice sa te incumeti sa faci asta.”
„Singura îndeletnicire umană care învinge fără să lase în urmă învinşi e cultura.”
„Cred că e nevoie şi în politică de oameni de cultură, e nevoie ca oamenii din plitică să aibă următoarea proporţionalitate – înălţimea teancului de cărţi pe care l-au citit să fie mai mare decât înălţimea scaunului pe care stau.”
„Romanul „Cartea soaptelor” al lui Varujan Vosganian a avut un efect „sinestezic”, total asupra mea. Cand l-am citit a inceput sa miroasa a placinta cu mere si scortisoara, iar caldura din casa era blanda si buna si afara fulgii fosneau tacut. Era ca in copilaria mea! Cat despre ritualul prepararii cafelei, numai impatimitii adevarati ai acestei licori pot intelege bucuria si asteptarea plina de nerabdare ce se degaja din aceste pagini. Facerea cafelei la armeni este varianta clacii traditionale romanesti, un pretext pentru a-ti strange familia si neamurile aproape si pentru a te bucura de ei si de inca o zi petrecuta impreuna.
Pe de alta parte, este o carte ce se citeste cu un nod de lacrimi in gat (cel putin asa am simtit-o eu). Suferintele armenilor, rude apropiate ale scriitorului, sange din sangele sau, sunt redate pe un ton soptit, ca o litanie, ca un plans tardiv, dar nu inutil pentru cei care s-au dus, uneori nestiuti, alteori nejeliti…
Intr-o discutie privata, rugat sa spuna in cateva cuvinte in ce a constat conflictul dintre armeni si turci, Varujan Vosganian a raspuns „Mi-ar trebui vreo doua zile ca sa va explic, domnule X.” Domnul acesta a crezut atunci ca raspunsul scriitorului este doar unul de complezenta, formal, asa cum fac persoanele publice cand vor sa te expedieze elegant. Ei bine, dupa citirea „Cartii soaptelor” domnul X a inteles ca istoria si destinele acestor oameni nu puteau fi cuprinse intr-o fraza. In numele domnului X, imi cer scuze pentru naivitatea solicitarii si multumesc autorului pentru aceasta carte din care am invatat ca cea mai mare razbunare pe cei care iti fac rau este sa nu le pronunti numele, sa-i faci uitati ca si cum nu ar fi existat niciodata. De asemenea, am invatat puterea soaptei in comparatie cu cea a strigatului sau a tonului ridicat.
Domnule Varujan Vosganian, va multumesc pentru ca m-ati facut sa simt profund si sa plang pe cartea dumneavoastra. Este cea mai mare bucurie a unui cititor!”
Textul poate fi accesat pe adresa http://www.bookspot.ro/post/2010/10/19/Varujan-Vosganian-Cartea-soaptelor.aspx
