Irina Petras in „Romania Literara” Magazine: „The Book of Whispers” is a remarcable Mixture between Conception and Inception”
Textul Irinei Petras (foto), aparut in revista „Romania Literara”, cu titlul „Forme „ceptive” ale prozei contemporane” mentioneaza urmatoarele: „Distanta necesara sublimarii se dobândeste prin totala daruire a naratorului, prin uitarea de sine mimata perfect. Varujan Vosganian îmbina remarcabil perspectiva conceptiva cu fine formule introceptive. Cum ar spune Umberto Eco, „fiinta coincide cu caleidoscopul de adevaruri pe care le formulam încercând s-o numim”.
Iata si textul, in extenso:
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane
„Oglind\ purtat\ de-a lungul unui drum”, în una dintre defini]iile sale tradi]ionale, romanul exerseaz\ gestul prinderii [i reflect\rii drumului cu pricina într-o varietate derutant\ de maniere. El î[i împline[te lucrarea al\turi de, dar [i al\turea cu drumul, inventeaz\ oricând c\r\ri inedite [i rebel-polemice, joac\ apele oglinzii dup\ plac, formând, informând, deformând sau chiar ignorând „obiectul” de reflectat.
O (par]ial, ludic\) incursiune etimologic\ ar putea conduce la o clasificare a prozei în func]ie de maniera „ceptiv\”, adic\ de modurile de construc]ie, stil, atitudine în actul „prinderii” lumii. „Cep]ia” deriv\ din latinescul capio, capere, cepi, captum, cu sensul de „a lua”, „a-[i însu[i”, „a prinde”. La rândul s\u, acesta, spun dic]ionarele, î[i are originea în ebraicul cap(h), „c\u[ul mâinii”, cu sensuri complementare de „a lua în/a pune st\pânire”. În diverse limbi europene, a dat „în]elegerea”, capire, în italian\ (a prinde sensul!); „vânarea”, „vân\toarea”, chasser, în francez\; capture în englez\, cu sensul de „a lua”, „a în]elege”; caber, „potrivirea” [i „ajustarea”, în spaniol\ [i portughez\… Când prime[te prefixe, în latin\, capio devine cipio: accipio, concipio, decipio etc. Române[te: accep]ie, concep]ie, decep]ie, excep]ie, unele cu variante active [i chiar cu sens diferit cu sufixul –iune. Incep]ia e un cuvânt nou. Are sensul de „început”, „întemeiere”, „insinuare/inseminare” într-un loc str\in pentru a manipula sensuri (vezi [i filmul lui Christopher Nolan, Inception).
În majoritatea cazurilor, formele „ceptive” se intersecteaz\, nici una nu e reg\sibil\ în stare pur\, nu e monodrom epic, unicale auctorial\. Dar în „oglindirea” lumii se pot identifica preferin]e, aplec\ri, dominante. Unele dintre ele – simple impresii de lectur\, oricând amendabile. Îns\ [i cititul e „oglind\ purtat\ de-a lungul unei c\r]i”. A[adar, iat\, deocamdat\, o schi]\:
Conceptivii î[i lucreaz\ fic]iunea în colaborare [i al\turi de lumea real\. Lumea conceput\ face concuren]\ st\rii civile printr-o gesticula]ie a]intit cathoptric\. E Crea]ie. Reproducere. Atoate[tiutor [i ubicuu, prozatorul nu-[i neag\ prezen]a, dar [i-o p\streaz\ în umbr\, l\sând cititorului senza]ia c\ e singur [i nev\zut în mijlocul lumii descoperite prin gaura cheii practicate în text. Totul e „ca în via]\”, supunerea de bun\ voie [i aplicat\ la tipologii consacrate ori în curs de consacrare confer\ pove[tii verosimilitate, valabilitate, farmec. {i când e vorba de aventuri, acestea induc ideea posibilei lor reproduceri în realitatea strict\ a zilei. Romanul istoric e [i el conceptiv atunci când pleac\ de la date [i statúri de toat\ lumea (re)cunoscute, iar reînvierea unei epoci [i a unor personalit\]i nu e refugiu [i nici protest deghizat. Textul rememoreaz\/„oglinde[te” vie]i [i istorii umane, fie ele dintr-un trecut îndep\rtat ori din contemporaneitate. Romanul e înc\ gen t\r\g\nat, înaintând, în cercuri largi, pe creasta vorbelor. Verbalizarea, ca func]ie cvasi-magic\, are trecere la un Moromete, de pild\, care domin\ adunarea insinuând, ca un orator abil, c\ [tie mai mult decât spune [i e silit de auditoriu s\ spun\ mai mult decât vrea. Nicolae Breban, creatorul de fantasme însufle]ite, vorbe[te totul, divagheaz\ neobosit, se supune, conceptiv, cauzalit\]ii, dar crede [i în existen]a a „milioane de lucruri inutile, tr\ind în ele însele, melodioase, fericite, senine”. De aici, „zidirea de cas\ t\tar\”, ca la Liviu Rebreanu – conceptivul prin excelen]\; dar sunt de ad\ugat aici Camil Petrescu ori Hortensia Papadat-Bengescu, conceptivi-holografici, desf\[ur\rile lor epice repliindu-se periodic în fine sond\ri psihologice –, îns\ alc\tuit\ din rela]ii spa]iale de o rigiditate fluid\, paradoxal\, de teatru japonez. La Gabriela Adame[teanu, „rumoarea mic\” a existen]ei diurne este amplificat\ sub imperiul fic]iunii ordonatoare, devine exemplar\. Distan]a necesar\ sublim\rii se dobânde[te prin totala d\ruire a naratorului, prin uitarea de sine mimat\ perfect. Varujan Vosganian îmbin\ remarcabil perspectiva conceptiv\ cu fine formule introceptive. Cum ar spune Umberto Eco, „fiin]a coincide cu caleidoscopul de adev\ruri pe care le formul\m încercând s-o numim”. Jocul de oglinzi al numirilor/privirilor – succesive în text [i simultane în via]\ – e decodat de Florina Ilis cu aplec\ri camilpetresciene. Cea mai haotic\ textur\ uman\ con]ine un desen ascuns care a[teapt\ s\ fie descoperit [i, eventual, asumat. Tot astfel, Radu Aldulescu vede [i aude lumea pe care o descrie. De[i „stricat\” de sus pân\ jos, o construc]ie doldora de gargui, prozatorul se fere[te de judec\]i.
Introceptivii sunt o variant\ special\ de conceptivi. Ei mut\ instrumentarul în interior [i mizeaz\ alb pe ceea ce sim]urile în alert\ înregistreaz\. Polul cunosc\tor vibreaz\ la datele realului [i le transcrie con[tiincios, glosând în aparteuri reflexive care adaug\ adâncime tabloului tr\it. Vezi R\d\cina de bucsau a lui O. Nimigean, lucrat\ pe urmele unei priviri am\nun]ite [i picturale. Conceptiv\ [i introceptiv\, în egal\ m\sur\, exploreaz\ detalii reale, descrise în minuscule monografii, cu speran]a c\ la cap\tul drumului se va revela un adev\r al celei mai stricte interiorit\]i. O extrem co-notativ\ forfot\ a fragmentelor în mi[care brownian\/breughelian\ sugerând în fundal marele design, dar [i singur\tatea incurabil\ a omului în c\utare de sine. Intr\ aici, par]ial [i pe spa]ii înguste, [i magia semi-treziei din prozele naratomimice ale lui Ion Cristoiu, povestirea prevestitoare gen Sorin Titel, maniera cinematografic\ a lui Nicolae Velea, cu trecerea autorului de la condi]ia de martor (cu obiectivitatea sa implicat\) la cea de spectator, cu subiectivitatea sa jucat-deta[at\. Gestul m\runt odat\ numit cap\t\ o stranie hiperrealitate sub tensiunea indus\ de o „privire erotic\” asupra obiectelor ce intersecteaz\ existen]a. La introceptivii reflexivi, romanul e autofic]iune în canon (muzical), cu fe]e de-curgând una din cealalt\, cu o predispozi]ie ruminant\, de infinit\ despicare a firului în patru, de gestionare a febrei [i tensiunii existen]iale. Ego-proza contemporan\ (nu neap\rat despre colec]ie e vorba!) e par]ial încadrabil\ aici, cu toate semnalmentele particulare contabilizate distinct [i cu subcategorii ceptive infinite. De la C\rt\rescu [i Dan Lungu la Ion Vianu, de la Gabriel Chifu [i Dan Coman la Doina Ru[ti [i Aura Christi.
Exceptivii se situeaz\ în r\sp\r cu lumea real\. Dac\ o fac prin apel la vremuri revolute, adaug\ ingrediente ]inând de atmosfer\, miresme [i nuan]e nostalgice, c\ci mesajul e discret polemic. Refac mig\los „z\pezile de odinioar\”, imposibile în prezentul dezam\gitor. Pe câteva date cât de cât clare [i necontroversate, se ]es detalii oricât de mincinoase din punctul strict de vedere al realit\]ii, dar perfect valabile fiindc\ ]in de un omenesc mai adânc [i mai pu]in schimb\tor. Pe canavaua unor semne memorative, simpli relansatori ai pove[tii, se picteaz\ cu pensule fine [i decadente lumea mic\ [i lucrurile ei m\runte [i fundamentale. Vezi Zilele regelui, cartea lui Filip Florian, dar [i „întoarcerile” Ioanei Pârvulescu. În scrisul lor intr\ [i o component\ „magic\”. Sco]ând la iveal\ vremuri în[el\tor mai bune, î[i descânt\ contemporanii, îi îmbie spre alte accente [i spre alte priorit\]i. Acest gen de roman „istoric” î[i relativizeaz\ ancor\rile, cerceteaz\ recuzita unei perioade, a[a cum se r\s-frânge ea în documentele la îndemân\ (adic\ deja „m\sluit\”, în sensul larg pe care îl comport\ orice interpretare), dar readucerea secven]ei temporale în aten]ia cititorilor de azi se asigur\ prin recursul la o mic\ poveste cu suspans, care s\ te ]in\ aproape de ceea ce e cu adev\rat important: bog\]ia de „m\run]i[uri” cu tâlc ale oamenilor acelei epoci revolute. Vezi [i Ruxandra Iv\ncescu ori romanul cel nou al lui Soviany. Proza fantastic\ [i cea de coloratur\ SF sunt [i ele pronun]at exceptive. Tot a[a aventurile ultra-exotice, romantismele stridente. Lumea real\ e eclipsat\ prin exagerare [i reconstituire de reguli apuse ori viitoare, sub tratament alopatic. Pentru pl\cerea de a juca roluri de epoc\, vezi [i Princepele lui Eugen Barbu. Sau, în variant\ poematic\, Levantul lui C\rt\rescu.
O specie rafinat\ sunt extraceptivii – încol\ci]i în labirintul textului lor germinativ, gata oricând s\ piard\ leg\turile cu realul. Vezi la {tefan Agopian t\r\g\nata degustare a unei clipe eterne, cu ml\dieri m\t\soase, grele, cu o oboseal\ distins\ – minitexte cu umbre în lumina schimb\toare a lumii [i a vorbelor, prelungiri [i devieri de forme [i în]elesuri, într-un loc dereticat de vorbe care î[i ajung. {i Jehan Calvus, din Baumgartes al II-lea, mizeaz\ pe suspendare extraceptiv\, adev\rata zestre a „scriitorului închipuit”. La Diana Adamek [i privirea ei piezi[\ asupra lumii, virtuozitatea se închide în sine, toate valen]ele sunt auto-saturate, frumuse]ea e de melc r\sucit. Povestea e un splendid murmur melodic care-[i uit\ izvorul [i, prin urmare, î[i poate rata v\rsarea în omenesc.
Inceptivii sper\ s\ insinueze dimensiuni inedite spectacolului lumii. Ei sunt onirici, abisali, de o excentricitate care, în mod paradoxal, le accentueaz\ introversiunea subversiv\ (seria versiunilor ar putea fi [i ea incitant\!!). Concrete]ea plat\ a realului nu-i satisface, ei presupun existen]a unor alte lumi, inaccesibile în mod curent. Pentru întreb\rile lor existen]iale caut\ r\spunsuri ie[ite din serie, sofisticate. Vezi Dora Pavel [i thrillerul ei abisal, dar [i întreaga trilogie a deshum\rii – Agata murind, Captivul [i Pudra. Tot aici pot fi incluse romanele onirice ale lui D. }epeneag („realitatea obiectiv\ e necontenit dublat\ de o infrarealitate”) sau Corin Braga. Într-un fel, ele paraziteaz\ realul cu excrescen]e bizare, cu ingrediente gothice. Lumea de gradul unu, realitatea cotidian\, este l\sat\ în voia unor structuratori onirici evoluând câteodat\ în marginea parodiei, dar transcriind asiduu [i programatic fiori. Pe un filon al ei, proza lui {tefan B\nulescu e inceptiv\ – fic]iunea recuz\ orice rela]ie a sa cu realitatea concret\, î[i ajunge sie[i, locuie[te un spa]iu construit anume [i mobilat pe m\sur\. O balansare inspirat\ între inceptiv [i exceptiv la Nichita Danilov, cel din Ambasadorul invizibil.
Interceptivii lucreaz\ declarat parodic, ironic, parabolic; nu ignor\ regulile altora, ci le intercepteaz\ [i le exploateaz\ pe cont propriu cu o verv\ molipsitoare [i cu o mic\ vân\ tragic\, dezîncântat\, în fundal – sunt postmodernii, intertextuali[tii, fragmentali[tii. Polifonia existen]ial\/ scriptural\ îi excit\ [i joac\ dezinvolt voci, piste, interpret\ri posibile. Tratamentul fabulatoriu – unul cu efecte homeopatice – pe care îl aplic\ realului e varianta acutizat\ a eternului „jaf de extaze” al literaturii. Intr\ aici desanti[tii, dar [i, par]ial, pseudo-proze precum cele din excelentele jurnale cu fleacuri ale lui Livius Ciocârlie. Fic]ionarii lui Radu Cosa[u ]in [i ei aproape.
Deceptivii se situeaz\ demolator în fa]a unei lumi care nu-i ascult\. Discursul lor e rupt, de[irat, fracturat [i crizic (proza bacovian\, de pild\, ca gen proxim). Ei sunt [i, în doze personalizate, contraceptivi – modul lor de a face e des-facerea. Îns\ una cu sens. Pentru o scurt\ perioad\, cea a exploziei contestatare, toate avangardele sunt deceptiv-contraceptive. Ele nu construiesc o lume, ci cur\]\ brutal locul pentru a provoca o construc]ie nou\; care, îns\, nu mai cade neap\rat în responsabilitatea lor. O mare parte din proza mizerabilist\ a vremii noastre e deceptiv-contraceptiv\.
Receptivii mizeaz\ pe cumul de pove[ti despre lume. Ei alc\tuiesc liste, serii, dic]ionare de întâmpl\ri [i personaje. Inventariaz\ diversitatea lumii din/în cuvinte. Sunt trezorieri de pove[ti [i formule epic-existen]iale. Gurmanzi [i gurme]i ai „spumoasei, aluvionarei fic]iuni”, precum, de pild\, Ruxandra Cesereanu. Receptive originare: 1001 de nop]i, Decameronul, Hanul Ancu]ei. Negustorul de pove[ti al lui Tudor Dumitru Savu oscileaz\ între exceptiv [i receptiv. Un fel special de receptivi sunt cei ai locuirii. Micul palat baroc al Bianc\i Balot\, de pild\, abund\ în enumer\ri, ca-ntr-un inventar al recunoa[terii r\d\cinilor (venind dinspre Sadoveanu, Voiculescu, Mateiu Caragiale). Tot aici, Mihai Zamfir cu Acas\.
Susceptivii sunt reticen]i, neîncrez\tori, proza lor e tatonant\. Iau r\ul lumii asupra lor, privirea le e adesea neagr\, vag resentimentar\ [i maniacal\. Vezi proza lui Anton Holban, ca variant\ autoscopic\ blocând propria existen]\ sub lentila insistent\ [i sâcâitoare a analizei, dar [i, par]ial, Feti]a lui Mihai Zamfir. Personajul unui Radu Petrescu se autodemoleaz\ susceptiv, dar cu o patim\ mai domolit\, abulic\, plutitoare, ca la Ion Vinea sau Gib Mih\escu.
O variant\ ar fi susceptiv-conceptivii. Vezi, la Ana Blandiana, multipla punere în abis sub b\nuiala existen]ei unei fic]iuni cosmice, a unui „complot universal”. Se trimite la structura labirintic\ a lumii, dar [i, mai ales, la iluzoria ruptur\ dintre a fi [i a privi. Condi]ia de martor nu este [i nu poate fi absolut\: „Nu e nimic mai fals decât s\-]i închipui c\ stai [i prive[ti de pe mal, când de fapt curgi o dat\ cu apa”. Pionul este mutat/înainteaz\ în pa[i minori pe tabla de [ah [i, câteodat\, poate deveni regin\, adic\ poate face orice dore[te îns\ întotdeauna în marginile unor reguli pre-existente.
Preceptivii dozeaz\ ingenios concep]ia, excep]ia [i intercep]ia pentru a avertiza, didactica lor mozaicat\ apelând cel mai adesea la umor [i/sau ludic. Caragiale [tia despre ce e vorba. Ioan Gro[an este un specialist al re]etei. Par]ial, Horia Gârbea, cu condiment fantasque. Ei sunt, pe urmele lui Budai-Deleanu, [i perceptivi. Adic\, au „priceput” spectacolul lumii, ca ni[te în]\lep]i, [i dau mai departe povestea în formule mai u[or de înghi]it.
{i a[a mai departe. Schi]a de mai sus, de[i num\r\ peste o duzin\ de feluri, e departe de a acoperi diversitatea [i complexitatea formulelor prozastice. Dar ar putea fi un început de descriere a desenului din covor. Cu alt\ ocazie.
