We have, in Romania, a site named „You’re beautiful!”. And there, the beautiful Ancuta Balan says that the „Book of Whispers” is…beautiful!
Site-ul care poate fi accesat pe adresa http://tuestifrumoasa.wordpress.com/page/2/ alege cele mai frumoase carti. Iar printre ele gasim si „Cartea soaptelor”;
Am rămas puţin în urmă cu prezentarea cărţii săptămânii. Am vrut să scriu despre
altceva, dar am abandonat cartea pentru că e prea teoretică pentru acest moment al vieţii mele. Aşa că voi scrie despre o carte pe care am citi-o acum o lună, două.
Este scrisă de fostul Ministru al Economiei, Varujan Vosganian, un amănunt care poate mira şi poate crea iniţial o suspiciune. Dar Vosganian povesteşte excelent, cu multe amănunte picante, dar redă şi multe amintiri cutremurătoare. Armenii copilăriei lui au trecut prin drame pe care ne este imposibil să ni le imaginăm: de la pierderea unei ţări, la pierderea averii sau a identităţii. Dar, dincolo de cumpenele în care viaţa i-a pus pe aceşti oameni în esenţă curajoşi, e de remarcat capacitatea lor de a supravieţui la nivel spiritual. Dovadă că dorinţa lor de a deveni bogaţi era dublată de o identitate complexă, poetică aş putea spune.
Varujan a ascultat poveştile în cadrul reuniunilor dintre bătrâni care aveau loc într-o criptă din Focşani. Aşa ajungem şi noi, prin bunăvoinţa lui de povestitor, să cunoaştem personaje care nu seamănă cu nimic din ce ne este cunoscut. Cum este posibil să fi trăit atât de multe şi să trăieşti printre oamenii obişnuiţi, de pe stradă?
Cartea începe cu o propoziţie sugestivă: ” Eu sunt mai ales ceea ce nu am putut împlini. Cea mai adevărată dintre vieţile pe care le port, ca un mănunchi de şerpi înnodat la un capăt, e viaţa netrăită. Sunt un om care pe acest pământ am trăit nespus. Şi care tot pe atât n-am trăit”. Este o mărturisire care acum, după ce lectura cărţii e undeva în memoria mea afectivă, mă nedumereşte la fel de mult pe cât mă face să înţeleg. Despre Varujan, căruia uneori i se interzicea să asculte, bunicul spunea ca să-i permită intrarea că este un copil bătrân. Adică un copil care poartă în el poveştile generaţiilor anterioare, care ştie- poate- mai mult decât ar trebui.
Sunt atât de multe poveşti încât e greu să redai doar una. Mi-a rămas în minte nuca de la prăjiturile fine armeneşti şi cafeaua pe care doar ei ştiau să o facă, comerţul în orice regim. Dar, dincolo de toate, mi s-a întipărit importanţa cărţilor în viaţa acestor bătrâni înţelepţi.
“În războiul dintre stăpâniri şi cărţi, deşi numai cărţile mor, stăpânirile nu câştigă niciodată. Pentru că oamenii au scris mai mult decât au putere să uite.”
Acum, răsfoind-o, îmi dau seama că oricând aş mai citi o dată “Cartea şoaptelor”.
Ancuţa Balan
In imagine: Frumoasele tahitience cu fructe ale lui Gauguin. (Tabloul se numeste Unde mergi?)
