Amalia Elena Constantinescu : „The Life…like a Whisper of the Poet”
Intre nastere si moarte, viata rasare ca un strigat…un strigat stins, din ce in ce mai stins, pana devine soapta…Si dintr-o soapta ce ramane? Un lung preludiu al tacerii…”Armenii, trecuti prin masacre si pribegii, purtand pecetea de apatrizi si deprinsi, mai degraba, sa se strecoare neobservati, sa vorbeasca in soapta si sa-si duca traiul in cumintenie, pierdusera deprinderea de a striga. Nu se maniau decat rareori. Cu cat altii isi aduceau aminte mai rar de ei, cu atat mai bine. Era prea stramt locul pentru ei pe lumea aceasta. Invatasera sa traiasca inabusit”…dureros poate…dar demn, asa cum ai purta in sange o cruce invizibila de lacrimi. „ Cartea soaptelor” (Ed. Polirom)- „Cartea anului 2009”- sta marturie in acest sens si nu intamplator, aceasta carte este impartita in douasprezece capitole. Vasta lor simbolistica ne trimite cu gandul la cei doisprezece Sfinti Apostoli, la numarul magic al lunilor anului si al ceasurilor luminii si intunericului: ”Cel care venea sa cumpere timp afla mai tarziu pretul”- marturiseste autorul – „intelegand” totusi „ca timpul cumparat ramanea prea scurt, nefolositor, netrait”.
Istoria armenilor este tulburatoare; iubind viata au invatat sa nu se mai teama de moarte, s-o priveasca simplu si firesc ca pe un cantec de leagan; istoria lor este prezenta in „ Cartea soaptelor”, ca un sir de morminte. Fotografiile de familie ale armenilor sunt timbre ce oglindesc locurile raspandirii lor prin lume- iar viata de la granita mortii se transforma intr-o ferestruica, prin care omul priveste si devine el insusi o pura intamplare… In acest context, ar fi un sacrilegiu sa dezvalui prea mult fiinta intima a acestei carti, rapindu-va bucuria de a savura litera scrisa si identitatea autorului sau care marturiseste, chiar de la inceput, ca „ Eu sunt mai ales ceea ce n-am putut implini.
Cea mai adevarata dintre vietile pe care le port, ca un manunchi de serpi innodat la un capat, e viata netraita. Sunt un om care pe acest pamant am trait nespus. Si care tot pe atat n-am trait.
Parintii mei sunt vii. Inseamna ca eu nu sunt, inca, nascut pe de-a-ntregul. Ei rotunjesc cate putin la umerii mei colturosi. Mai toarna suflet in pieptul meu, care isi schimba conturul, asa cum amforele batranilor greci luau forma vinului care se ingrosa inauntru. Mai netezesc la chipul meu aramiu.
Poate ca nu sunt inca nascut pe de-a-ntregul, moartea e inca departe. Sunt atat de tanar, incat as putea s-o iubesc, ca pe o femeie frumoasa.
Primul meu invatator a fost un inger batran.” Un inger batran care l-a inspirat sa scrie aceste randuri, acest jurnal al vietii propriului popor, un popor ce a trait mereu sub semnul jertfei si al credintei, sub semnul rodiei- cu cei 365 de samburi ai sai – „ca fruct al singuratatii si al exodului”, „ca miel tacut al Domnului”. Sa vezi cu ochii tai cum este ucis Nicolae Iorga, alaturi de multe alte crime, sa dai imparatiei focului toate cartile valoroase ca sa-ti salvezi viata si sa poti trai cu ele in gand, sa rezisti mai departe ca „Nansenian”- echivalentul armean al dureroasei si nedreptei etichete de apatrid- toate acestea sunt fapte de viata, intamplate la vremea lor, fapte, care il indreptatesc pe domnul Varujan Vosganian sa consemneze, in cartea domniei sale, ca Ceausescu a purtat intr-un fel si blestemul armenilor pe care i-a ucis. „Mai multe nu ma intrebati ca nu mai aud”…
de Amalia Elena Constantinescu. Articolul porta titlul VIATA…CA O SOAPTA FUGARA DE POET… Despre scriitoarea pitesteanca Amalia Elena Constantinescu se pot obtine date suplimentare pe Wikipedia.
