Navigand pe bloguri-Amedeu

Motto: Iar viata e ca o soapta. (Juan Rulfo)

Il stiam pe Varujan Vosganian de la televizor, cand a participat la o deschidere de an la liceul unde eram eleva. A povestit ceva despre vremurile adolescentine, cand nu te apasa decat grija notelor din catalog. Un discurs cu iz electoral, pentru ca inevitabil asociai naratorul cu clasa politica. Apoi l-am vazut citat prin ziare, in calitate de ministru al economiei. Si atat. Pana cand am inceput sa aud soaptele…

Pentru un cititor rafinat, primele fraze ale Cartii soaptelor captiveaza prin poezie: Varujan Vosganian este un poet al amintirilor. Firul epic se deruleaza firesc, o curgere lina de scene, ca niste soapte care te vrajesc. Destinul copilului armean Varujan este imbinarea destinului tuturor armenilor. El a ajuns sa scrie in Cartea soaptelor pentru ca toate acele vieti care populeaza romanul au “conspirat” si s-au impletit ca sa se intrupeze in ochii si vocea unui povestitor cu har.

Cine nu stie mai nimic despre periplul refugiatilor armeni va fi fascinat de ineditul tragicei istorii. Cine cunoaste faptele istorice este insa fascinat de felul in care sunt spuse, de imbinarea lor si de umanul din spatele fiecarui destin. Figuri, personaje reale sau inventate, toate vin sa populeze universul soptit. Daca toate aceste lucruri ar fi spuse cu voce tare, s-ar pierde in neant. Asa, soptite, ele captiveaza cititorul, ii atrag atentia si reusesc sa il prinda in mreje. Cartea soaptelor te invita in intimitatea ei, pentru ca dupa ce ai cunoscut-o sa vrei sa o reintalnesti periodic.

Dorinta: Mi-ar placea sa il ascult pe Varujan Vosganian citind din Cartea soaptelor la umbra unui cais, la o cafea, pe strada Tabacarilor…