Primim de la cititori – focsaneanul Iacob Vartan

„Cartea mi-a amintit unele episoade si unele portrete din viaţa mea de copil şi adolescent.”

            Prin intermediul revistei „Ararat” din luna decembrie a anului trecut, am aflat cu mare bucurie că opera literară „Cartea şoaptelor” a domnului Varujan Vosganian a fost desemnată „Cartea anului 2009” într-o atmosferă sărbătorească la Clubul Prometheus din Bucureşti. Această carte mi-a pervenit şi mie, adusă de băiatul meu, Sergiu, care a aflat în ultimul moment şi a luat parte la lansarea acestei cărţi în Bucureşti.

            Am citit-o, cum s-ar spune, cu sufletul la gură, din mai multe motive:

            În primul rând mi-a dezvăluit nenorocirile de care au avut parte armenii din Turcia ca urmare a genocidului din anul 1915 şi drumul exilului armenilor prin deşertul morţii Dier-ez-Zor, având o singură vină, aceea de a fi armeni creştini şi care în ruptul capului n-au vrut să se supună credinţei lui Allah, rămânând cu preţul vieţii armeni şi creştini.

            În al doilea rând, cartea mi-a amintit şi unele episoade din viaţa mea de copil şi adolescent, mi-au apărut în faţa ochilor: preotul Aslanian, fiul său Agop, Garabet Vosganian dascălul bisericii, cu înclinaţii spre artă, Garabet Hacig secretarul Epitropiei Bisericii Armene din Focşani din perioada anilor 1930-1945, figura impunătoare a lui Anton Ferhat, fost mulţi ani preşedintele epitropiei, Arsag,  clopotarul bisericii, copilul Bergi Vosganian, tatăl autorului acestei cărţi, cei doi maeştri pantofari, Antoin Merzian si Krikor Minasian,  care se întreceau în arta lor de a expune cei mai frumoşi pantofi, fiind la curent cu modelele care se lansau pe piaţa acelor timpuri şi multe alte familii de armeni, căci Focşanul pe timpul copilăriei mele era o citadelă armenească.

            În al treilea rând, faptul că această carte a fost scrisă de un armean focşănean şi mi-a adus aminte că în copilărie mergeam cu Agop Aslanian şi cu Bergi Vosganian pe la casele armeneşti să cântăm de sărbătorile Crăciunului „Avedis”, în româneşte „Buna Vestire”. Focşănenii, şi nu numai eu, se pot mândri că un fiu al oraşului de pe Milcov, a lăsat urmaşilor aceste amintiri de neuitat.

            Cu acest prilej, urez domnului Varujan Vosganian viaţă lungă ca să aibă timp suficient să mai scrie şi alte opere literare.