Stiri recente

Drumul poveştii: de la realitate către simbol, de Mihaela Albu

A tunci când închidem o carte care - de la primul până la ultimul capitol ֊ te îndeamnă să-ţi aşterni pe hârtie ideile într-o ordine revelatoare, primul gând poate fi cum şi cu ce să începi din multitudinea de impresii pe care aceasta ţi-a lăsat-o. Greutatea opţiunii este cu atât mai mare cu cât cartea respectivă este mai complexă ideatic, mai inedită din punct de vedere tematic ori ca structură narativă. (mai mult…)

Discurs in Senat privind comemorarea genocidului din 1915 indreptat impotriva poporului armean

24 aprilie este ziua comemorării primului genocid al secolului XX, cind armenii din întreaga lume şi cei care îi preţuiesc îşi amintesc cu pioşenie de victimele masacrelor săvîrşite în Imperiul Otoman. În 24 aprilie 1915, în capitala Imperiului, Constantinopol, sute de intelectuali armeni au fost arestaţi. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Daniel Varujan, cel mai mare poet al armenilor, aflat atunci în vîrstă de 31 de ani, cei doi deputaţi din partea comunităţii armene,...

Ecouri in presa dupa lansarea „Cartii soaptelor” la Bistrita

Astazi, 10 aprilie, intr-o companie selecta, Varujan Vosganian a ales sa-si lanseze “Cartea Soaptelor” la bibilioteca Nicolae Steinhardt din Bistrita. La evenimentul special au fost prezenti si scriitorii Alexandru Uiuiu, Mircea Oliv, Virgil Ratiu, dar si reprezentanti ai scenei locale precum Ioan Tintean, Dorin Dobra, Viorica Calo si Otilia Rapan. Cartea a aparut anul trecut si a participat la concursul de cea mai buna lucrare de proza a anului 2009. “Cartea Soaptelor” a primit si...

„Cartea soaptelor” – laureata a Premiului pentru Proza al Zilelor „Convorbiri literare” de la Iasi

De Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, numeroşi scriitori au sărbătorit la Iaşi, reuniţi la cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor revistei „Convorbiri literare” In seara zilei de 23 aprilie 2010, manifestările s-au încheiat cu o festivitate de premiere, devenită de asemenea tradiţională la Zilele „Convorbiri literare”. (mai mult…)