Headline

De neamul armenilor- Dumitru Augustin Doman

Varujan Vosganian este cunoscut îndeobşte ca om politic de prim-plan: senator, ministru, lider de partid. Lumea scriitoricească îl cunoaşte ca vicepreşedinte în legislatura trecută şi ca prim-vicepreşedinte în actuala conducere a USR, dar şi ca un interesant poet. Însă adevărata legitimare de scriitor de primă mână a obţinut-o recent cu Cartea şoaptelor (Polirom, 2009), un roman-document puternic, absolut remarcabil, de departe romanul anului, un roman-document care nu exclud...

Cartea memoriei, Paul Aretzu

Într-o perioadă plină de confuzii, de impostură, în care între politică şi cultură există mari diferenţe, chiar incompatibilităţi, Varujan Vosganian reuşeşte, prin talentul, competenţa, seriozitatea, echilibrul său, să se impună ca un om de succes, fiind, după un model istoric, senator, ministru şi scriitor. A publicat trei volume de poezie, Şamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de braţe (2005), şi unul de nuvele, Statuia comandorului. ...

Cartea soaptelor- nominalizata la Premiile USR. Autorul se recuza.

Cartea soaptelor , de Varujan Vosganian a fost nominalizata pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2009. Varujan Vosganian, autorul romanului si prim-vicepresedintele Uniunii Scriitorilor din Romania  se recuza. Retragerea din competitia pentru castigarea premiului USR se datoreaza deciziei luate inca din anul 2005 de catre Comitetul USR ca persoanele din conducerea Uniunii, in situatia in care creatiile lor sunt nominalizate, sa se recuze.

Psalm la gurile Dunării

  VARUJAN VOSGANIAN Psalm la gurile Dunării Viaţa mea e un psalm, o cântare a treptelor, o coborâre a cărei ultima treaptă e o luntre lăsată să plutească pe Dunăre. Fluviul o poartă spre mare, amiezile lui sunt tăioase, marea se varsă în ocean, iar oceanul în veacul de margine, cel înconjurat, de aceea, peste tot, de cascade. La ţărmul apei, şezând şi plângând, am învăţat, printre atâtea lucruri îngropate, să deosebesc oasele de r...

Varujan Vosganian- de doua ori nominalizat la premiile Niram Art, Spania

La ediţia din acest an a galei premiilor Niram Art au fost nominalizaţi artişti, scriitori, regizori de teatru şi promotori ai culturii române. Pentru ediţia din acest an a premiilor acordate de Revista Niram Art au fost organizate următoarele secţiuni: roman/eseu, poezie, sculptură, fotografie, teatru-documentar: Astfel, la secţiunea Roman/Eseu, nominalizaţii pentru Trofeul Mihail Sebastian sunt scriitorii români: Gabriela Adamesteanu ("Dimineaţă pierdută", la editura Car...

Navigand pe bloguri-Amedeu

Motto: Iar viata e ca o soapta. (Juan Rulfo) Il stiam pe Varujan Vosganian de la televizor, cand a participat la o deschidere de an la liceul unde eram eleva. A povestit ceva despre vremurile adolescentine, cand nu te apasa decat grija notelor din catalog. Un discurs cu iz electoral, pentru ca inevitabil asociai naratorul cu clasa politica. Apoi l-am vazut citat prin ziare, in calitate de ministru al economiei. Si atat. Pana cand am inceput sa aud soaptele… Pentru un cititor rafinat, pri...