Alex Radescu (photo) and his blog: „The Book of Whispers” a poem in prose, an Eden of Death

Confesiuni, amintiri, şoapte: Gheorghe Florescu şi Varujan Vosganian

4 June 2014

By

Printre lecturile mele din ultima vreme, Confesiunile unui cafegiu (Gh. Florescu) si Cartea soaptelor (Varujan Vosganian). Una cumparata la o plimbare de duminica prin saloanele de la Carturesti, alta daruita. Cartile au deja istorie critica, cred ca si reeditari, traduceri si premii (in special in ceea ce priveste capodopera armeanului nepriceput, VV).

Viata familiei Florescu, de dinainte si dupa Razboi, ne este istorisita in amanunt in Confesiunile unui cafegiu. Gh. Florescu devine personajul principal al cartii odata cu creionarea României popular-comunisto-socialiste. In acest mediu trebuie sa-si gaseasca un rost comerciantul socialist Florescu, un echilibru pe margine de cutit cu produse de import si clienti de vaza (oameni de cultura, de partid, structuri nationalist-comuniste si internationaliste, furnizor preferat al comunitatii evreiesti), dar si cetatean popular printre românii care faceau cozi la magazinele lui.

Tov. cafegiu (din 1970/1971) Florescu nu este un om de litere, dar i-a placut sa stea in preajma unora ca Acad. Rosetti, Kalustian, Brauner, sa-i serveasca, si a sfarsit prin a fi initiat în taine clar-obscure. Lipsite de valoare literara Confesiunile… reprezinta un pretios memoriu, intins pe cateva sute de pagini si care acopera decenii de viata. Nu a fost o Românie, nu au fost două Românii, ci mult mai multe între graniţele RSR.

Altfel este gândită şi concepută Cartea şoaptelor. Istorie armenească în România de dinainte de 1945 şi în anii de după, ai copilariei lui Varujan Vosganian, genocidul armenilor din Imperiul Otoman (nerecunoscut nici în ziua de azi de către Turcia), exiluri siberiene şi vise spulberate de către I.V. Stalin. Totul pus laolaltă într-un coplesitor poem, o nestemata literara.

Cartea soaptelor nu e una de istorie, ci de constiinta.”  O spune de multe ori VV in volum.

Intr-o recenzie la Cartea soaptelor, Paul S. Grigoriu insista asupra tehnicii muzicale in constructie, pornind de la “culegerea de psalmi” a cartii.  Nu am ureche sa prind aceste subtilitati muzicale în cuvinte, dar vibratiile poemului în proză ating inima oricarui cititor. Ca niste cercuri concentrice, seismul poemului poporului armean porneste din epicentrul mesopotamia-anatolia. Pribegi (si) in Romania, supravietuitorii nu râşnesc doar boabe de cafea care il fac faimos, in Republica Socialista România, pe cafegiul Florescu. Cafeaua armeneasca are calitate si arome orientale pentru unii consumatori si tânguiri (într-o limba stranie nouă) pentru membrii comunitatii.

Maiestrie literara in trecerea de la document istoric, povesti tragice din convoaiele de armeni masacrate de turci, kurzi si beduine, la metafora unui Eden al mortii ca izbavire pentru cuplul celor doi armeni care se dezbraca si pornesc spre nesfarsitul desert, cu trupurile goale si subtiate de marşuri si foamete. Memorabil fragment si sublim in tragismul situatiei, in viziunea autorului.

Revenind la Confesiuni…, informatiile oferite de Gh. Florescu sunt uluitoare atat prin diversitate si precizie la date si discutii (sa fi tinut jurnal?), cat si in continutul lor. Aflam ca Dolanescu isi cumpara o casa boiereasca (in anii ’70) cu 1.200.000 lei si la cateva luni dupa, castiga la loto o…masina!. In acelasi timp, nu omite sa portretizeze pe rapsod cu o nuanta de colaborator/informator. Aflam povestea unui al doilea Stefanescu-Bahus (dupa celebrul film), in persoana lui Ion Banicioiu, tatal biologic al…Oanei Zavoranu, cel care la arestarea din 1984 detinea aproximativ 2 milioane dolari plus kg de aur! Scapa insa de pedeapsa cu moartea, probabil gratie celebrului carnet albastru, cu clienti de top (Nicu Ceausescu, Barbulescu etc.).

Suculente sunt si detaliile biografice din Cartea şoaptelor. Destinele unor indivizi (rude sau apropiati ai familiei lui Varujan Vosganian), se împletesc în turmentul secolului iar tuşa de scriitor armonizează portretul unei comunitati.

Confesiunile unui cafegiu a provocat si reactii virulente. Istoricul si publicistul George Damian si-a exprimat repulsia si inca are probabil un scuipat intre dinti. In alta parte gasim un scurt portret de şobolan. Gh. Florescu inca traieste, si-a reluat business-ul cu cafele si alte delicatese (a facut si puscarie pana la urma, in anii’ 80) si mai are de povestit. Daca mai vrea.

Varujan Vosganian nu este o aparitie noua si surprinzatoare in lumea literelor, doar ca de acum inainte asteptarile sunt la un nivel inalt si multa lume, români si armeni si l-ar dori in cabinetul de lucru si nu la TV sau Guvern, vorbind despre economie, finante, energie…

http://www.alexradescu.ro/2014/06/confesiuni-amintiri-soapte-gheorghe-florescu-si-varujan-vosganian.html