„Cartea soaptelor” premiata la Madrid

Premiile Niram Art, acordate de Revista multiculturala Niram Art in colaborare cu Institutul Cultural Roman de la Madrid, abordeaza mai multe domenii: literatura, pictura, fotografie, sculptura, promovare artistica si teatru.

In anul 2009 a avut loc prima editie, consacrata exclusiv poeziei. Au fos premiati doi poeti romani – Ioan. Es. Pop si Claudiu Komartin, precum si doi poeti spanioli – Lola Con si Carmen Rubio.

In acest an festivitatea a avut loc la Centro Cultural de los Ejercitos din Madrid in ziua de sambata, 29 mai a.c., si a fost onorata de prezenta a numerosi oameni de cultura precum si a doamnei Maria Ligor, ambasador al Romaniei in Spania.

In cadrul sectiunii Roman- Eseu-Nonfictiune, au fost nominalizate urmatoarele lucrari: Gabriela Adamesteanu – Dimineata pierduta; Nicolae Breban – Profetii despre prezent . Elogiul mortii: Dan Lungu – Sunt o baba comunista; Varujan Vosganian – Cartea soaptelor.

Marele premiu Niram Art, Trofeul Mihail Sebastian a fost conferit romanului “ Cartea soaptelor”.