Marturii despre unul dintre eroii „Cartii soaptelor” – Onik Tokatlian

Aceste marturii apartin lui Lanis Sahazizian, corespondent in Canada al publicatiilor „Ararat” si „Nor Ghiank”. Prin bunavointa lui Lanis, am primit si doua fotografii din tinerete ale lui Onik Tokatlian, precum si o carte ilustrata trimisa de comandant familiei Sahazizian. Se presupune ca aceea este chiar motonava Transilvania. Puteti accesa ultimul rand al acestei postari, pentru a vedea aceste fotografii. Iata, asadar, relatarea:

Onik Tokatlian era fiul mijlociu a lui Garabet si Ahavni Tokatlian.

Ahavni era sora  bunicii mele Eftique Tulbentcian (nascuta Sayan) si , deci, Onik era varul primar al mamei mele.

Din amintirile mele si mai mult din povestirile parintilor si rudelor mele am retinut ca Onik era persoana cea mai iubita din familie.

El era sufletul petrecerilor din casa noastra sau de ori unde era invitat.

Onik arata exceptional in uniforma sa alba de ofiter de marina, vorbea la perfectie armeana, franceza, engleza, germana si turca pe linga limba romana.

El era de neintrecut cind se aseza la pian si cinta sau cind povestea cite ceva din peripetiile prin care trecuse in viata sa de ofiter de marina.

Dupa razboi,  a preluat comanda motonavei romanesti “Transilvania” care facea curse regulate intre Constanta si marile porturi din Mediterana. In cursul acestor curse, Onik a gazduit pe nava sefi de stat, de guverne si un numar mare de personalitati se seama ale vremii acelea.

In cursul uneia din ultimele sale curse cu Transilvania, un numar mare din personalul navei si-a parasit posturile pentru a ramane in portul Marseille si Onik Tokatlian s-a intors in tara, a angajat personal nou si a putut astfel sa aduca nava inapoi in Romania.

Personal, am avut o ocazie unica sa realizez cit de iubit a fost Onik Tokatlian de cei pe care ii conduce. Prin anii 1960, am avut norocul sa fac o croaziera cu nava “Transilvania”, pe Marea Neagra, numai pe litoralul rusesc. Cu aceasta ocazie am vorbit cu capitanul de atunci al navei, Dl. Stanescu, caruia i-am spus ca sunt ruda cu Onik. El a fost nespus de amabil cu mine, mi-a spus ca a fost secundul lui Onik si ca atit el cit si tot echipajul navei il iubeau si il respectau foarte mult pe capitanul Tokatlian.

Mai stiu de la mama mea, ca imediat dupa ce s-a sinucis, cineva din cladirea in care locuia Onik i-a telefonat si, alergind innebunita, ea a ajuns la el acasa si vazindu-l intins pe pat, cu singele curgindu-i din cap, ea a strigat la el: Onik, Onik! El a tresarit si si-a dat duhul.

La inmormantarea lui Onnik Tokatlian au fost extrem de multi, rude, prieteni, colegi si multe persoane care stiau de el, toti veniti sa-si ia ramas bun de la aceasta personalitate pe care comunitatea armeana a dat-o Romaniei.

In continuare gasiti doua poze din acele vremuri infatisindu-l pe Onnik Tokatlian (una din ele datata), precum si o poza a motonavei Transilvania pe care acesta a comandat-o.

Onnik Tokatlian Onnik 22.10.1932 motonava Transilvania